Arta vinului de la strugure la pahar

Bine ai venit!



CURS DE CIVILIZAȚIE VITIVINICOLĂ



Te invităm să participi la cursul de degustare şi arta vinului ţinut de Delia Székely. Viaţa agitată de zi cu zi: familie, servici, proiecte, deadline-uri, aglomeraţie în trafic, copii, şcoală, examene - toate acestea te pot face să te simţi stresat, obosit, agitat. Din când în când simţi nevoia de o escapadă, de o evadare în altă lume în care să te simţi relaxat şi să uiţi de grijile cotidiene. Hobby-urile te inspiră, iţi dau energie şi îţi deschid noi orizonturi, iar dacă vinul şi istoria lui veche de când lumea te atrage, cursul "DWine - Arta vinului de la strugure la pahar" este un partener demn de luat în seamă. Vino cu noi să călătorim împreună şi să descoperim lungul şi fantasticul drum pe care îl face un bob de strugure ca să ajungă la tine în pahar, aducând cu el parfumul şi aromele locului din care provine. Cât de important este soiul strugurelui, clima, solul, arta vinificatorului, cum să decodifici o etichetă sau să serveşti şi să combini culinar un vin, sunt doar câteva din lucrurile pe care le vei afla la acest curs. Vinuri de cea mai bună calitate te vor fura şi purta în toată lumea, călăuzindu-te în fascinanta cultură a vinului. Ghidul tău în această călătorie este prietenoasa şi pasionata Delia Székely, doctor în Cluj-Napoca şi Torino în Viticultură şi Oenologie. Cursul se va încheia cu o cină festivă la Osteria del Buon Vino, iar pentru cei care vor să meargă mai departe de atât vom organiza şi excursii la crame importante şi cu tradiţie din Italia şi/sau crame tinere şi promiţătoare din România. Se vor degusta peste 20 de vinuri premium şi se oferă suport de curs. 

Durata: 10 octombrie - 14 noiembrie,  6 şedinţe pe parcursul a 6 săptămâni
Locaţie: Wine Bar Osteria del Buon Vino, Calea Dorobanţilor 7, Cluj-Napoca 

Taxa pentru o persoana este de 800 lei şi toate materialele necesare sunt incluse în preţ.
Cursurile se vor ţine în zilele de Marţi de la ora 19:00, iar pentru înscriere trebuie completat un formular pe care îl veţi primi pe e-mail.

Locurile sunt limitate şi ultima zi de înscriere este 1 octombrie 2017. 

Vă aşteptăm cu mult drag!